PROVINCIALE (VIII)

Opozanţii radicali îşi au sediul chiar în Centru.

Un parter de clădire veche, zugrăvită în verde. Vitrinele lor mari, ce trădează existenţa unor foste magazine, sunt ticsite cu anunţuri electorale. Despre Dumnezeu şi neam. Printre ele şi portrete ale vechilor lideri: cu barbişoane, veste şi costume, acum demodate.

În faţa lor se opresc, uneori, muncitori veniţi de la lucru sau pensionari cu copiii la plimbare. Silabisesc, mişcându-şi buzele, cuvintele din vitrine.

Alţii îşi iau un suc de la o ferestruică, ce se deschide din sediu. O doamnă, cu părul permanent şi o figură înţepată, ţi-l şi desface. Cei de la partid, cu mult spaţiu, avuseseră fericita idee de a transforma două camere în discotecă şi cofetărie. Aşa puteau atrage mai mult tineret.

Încăperea în care am intrat e pe post de loc de primire. Sau, mai bine zis, club de discuţii, căci e plină de fum de ţigară.

După toate aparenţele, să tot fie aici vreo duzină de bătrâni, trântiţi pe fotolii şi canapele vechi.

La cât sunt de înghesuiţi, nu e de mirare că nu oferă vreun loc noilor veniţi; iar dacă s-ar întâmpla ca vreunul să-i inoportuneze, câteva priviri indignate, vârstnice, l-ar face pe acela să îşi ia tălpăşiţa.

Unul singur se lăfăie în voie la un birou. Nu mai are pe craniu nici un fir de păr şi ţigara şi-o ţine tacticos pe o scrumieră imensă. Are bretele. Taie cu foarfeca nişte chipuri dintr-un teanc de ziare. Gura i se strâmbă în sensul în care i se mişcă mâna.

-Ia te uită, spune el celorlalţi, şi ăştia s-au dat cu criptocomuniştii.

Ceilalţi sunt de acord. Unii, cu feţe indignate, alţii, apatici, dând din cap mai mult din reflex.

-Ia te uită, repetă cel de la birou, ridicându-şi privirea de pe alt ziar, numai 1% la pensii…

-Asta înseamnă, cam câteva zeci de lei domnule Babu, calculă unul de pe o margine de fotoliu. Are o băscuţă, balon pe el şi în mână o umbrelă mare, neagră.

-Nu ştiu de ce nu ne pun odată la zid. Să ne omoare pe toţi. Să scape de noi. Bărbăteşte. Un glonţ în inimă şi gata, domnule!

Cuvintele astea, tot ale celui de la birou, făcură impresie. Atunci intră un domn cu o cană de sticlă şi începu să ude florile. Avea nişte pantaloni largi, ce cădeau armonică peste bocanci, la spate prinşi cu bretele ce se încrucişau. Din cauza croiului, îl făceau pe cel cu apa să arate, din spate, ca un bebeluş în scutece.Până termină de udat florile, nu mai zise nimeni nimic. Se auzea doar foarfeca lui Babu.

Bocănind pe nişte tocuri înalte, îşi făcu apariţia doamna cu părul permanent ce vinde suc. Cei din cameră îşi dau coate discret.

-Nu v-aţi plătit cotizaţia nici pe luna asta, zise ea, făcând cu degetul ştrengăreşte înspre Babu.

Babu trage cu ochiul către ceilalţi.

-De unde atâţia bani? Nu aţi văzut cât ne măresc pensiile? De ne-ar lichida odată. Pe toţi pensionarii. La zid.

-Noi suntem de vină, fu de părere cel cu băscuţă şi umbrelă. Francezii de mult ar fi fost în stradă.

-Unde mai pui, reluă Babu, că pe sate am fost cu maşina şi pe benzina mea. Astea, cine mi le decontează? Era o căldură… Nici ţipenie de om… Mă învârteam în cerc în jurul căminului cultural, şi spuneam prin megafon că să se înscrie la noi… Noroc că, la întoarcere, mi-am luat nişte ştiuleţi de fiert, de pe câmp. Era veacul înaintat.

-Cine nu are bătrâni, să-i cumpere, zise altul văzând că Babu începuse iarăşi să decupeze din ziare.

-Aşa că doamnă, nu se lăsă Babu clipind şmecher din ochi spre ceilalţi, bani de cotizaţie n-am. De un suc, la cofetărie… mai vedem.

-Afurisitul, spuse doamna cu părul permanent, care după ce făcu o piruetă, ieşi energic afară, pe când ceilalţi se porniră să râdă.

Voia bună se curmă brusc doar odată cu apariţia avocatului Căpăţână şi a profesorului Mişu Nicola.

-Paşoptiştii, îi explica acesta avocatului, au fost copii de boieri. N-aveau taxe la bloc. De aia şi-au permis luxul de a fi idealişti şi de a realiza atâtea. Şefii revoluţiei noastre sunt progenituri de proletari. Dar, oricum, tot reprezentanţii elitei comuniste au luat frâiele…

Căpăţână dădu scurt din cap, semn că nu avea acuma chef de dezbateri metafizice. Dă mâna, scurt şi energic, cu toţi cei adunaţi acolo. Cred că, acuma s-a ridicat de la masă, căci în colţul gurii mai are o urmă de ou. Nu m-am putut înfrâna să nu fac speculaţii, asupra a ceea ce o fi avut la masă. Una peste alta, chelia şi sprâncenele stufoase, îl fac să semene grozav cu Schopenhauer. Văzusem o poză de-a lui într-un dicţionar.

-Domnilor, anunţă el, trebuieşte să începem şedinţa. Avem lucruri importante de lămurit.

Câţiva se buluciră, după avocat, în camera de şedinţă, unde I-am urmat şi eu. Alţii rămăseseră în pragul uşii dintre cele două săli, aşa încât, pe tot parcursul şedinţei, am fost urmăriţi, de acolo, de câteva capete curioase.

La masă erau deja în aşteptare alte câteva persoane; Marin Botoşeanu, ce îşi sorbi dintr-o înghiţitură cafeaua, şedea lângă doctorul Căşulean. Acesta cu nasul lui mare, parcă, încerca să adulmece noutăţi. Un tânăr gras, cu obrajii roşii, probabil şeful de la tineret, ţinea procesul verbal sau se juca la un computer. Încerca să fie respectuos, deşi, îi privea pe toţi care nu erau din partidul lui, cu un fel de obrăznicie. Bătrânul cu părul alb, ce vorbea la mitinguri, se ţinea drept ca o lumânare şi, într-un fel, izolat. Bănuiesc că nici nu auzea chiar tot, căci atunci când vecinul lui – sindicalistul rotofei, cu portavoce, şi pantaloni de tercot – îi spunea ceva, bătrânul îşi ducea mâna pâlnie la ureche.

Căpăţână se aşeză în capul mesei. Am remarcat în spatele lui, pe perete, un crucifix de lemn.

-Domnilor, începe el, trebuieşte să vă felicit pentru reuşita întâlnirii ,din teritoriu, cu liderii noştri. Au rămas impresionaţi. Vreau să vă spun ceva!

Toţi aşteaptă încordaţi, în timp ce avocatului îi zvâcneşte capul în sus.

-Eu am ştiut dintotdeauna că judeţul nostru are intuiţia marilor momente! Acum a demonstrat-o, încheie el triumfător.

-V-am spus că la noi democraţia a învins, strigă bătrânul cu păr alb, izbind cu palma deschisă în masă.

-Ne-a ajutat Dumnezeu, spuse solemn Căpăţână, şi îşi făcu o cruce mare pe piept. Eu sunt credincios domnilor!

Ceilalţi îşi făcură şi ei repede cruci, dar mai mici, schiţate în pripă.

-Ne putem gândi, de pe acum, la listele de candidaţi. Trebuieşte, însă, să fim vigilenţi, cu aliaţii noştri, opozanţii moderaţi. După informaţiile noastre, sunt infiltraţi de actuala putere.

Ultimele cuvinte Căpăţână le rosteşte cu vocea scăzută, iar ochii din cadrul uşii devin mai neastâmpăraţi.

-Asta, poate să nu apară în procesul verbal, îl atenţionează avocatul pe tânărul cu obrajii roşii, ce scrie de zor cu o vădită plăcere.

-Opozanţii moderaţi, confirmă Mişu Nicola, întotdeauna au pactizat cu duşmanul.

Intră domnul Babu târându-şi picioarele şi îi dă liderului de partid o hârtie. Toţi de la masă îşi ridică privirile.

-Domnule Babu dragă! Domnule Babu dragă, fratele nu a venit cu cei de la centru…îl aşteptam, spuse Căpăţână.

Babu nu răspunde nimic, dar le aruncă celor din uşă, printre care se întoarce, o privire semnificativă.

-Unirea dă putere, clătină din cap sindicalistul. Dacă de acum ne suspectăm…

Ce diferenţă mai este între noi şi cei de la putere?

-Nici una pentru cei isteţi, râse Botoşeanu mângâindu-şi bărbuţa.

Ea există numai în capul electoratului. Iar noi suntem aici, ca să i-o vârâm şi mai bine acolo.

-Să revenim la candidaturi, tună bătrânul mitingist. Să ne înţelegem, că miticii de Bucureşti, nu au ce căuta pe listele noastre. Deşi, pe mine, mă interesează alegerile locale. La primărie.

-Poate că şi pe alţii îi interesează tot numai alegerile locale, îi zâmbi veninos Botoşeanu. La prefectură

-Cred că merit şi eu ceva, strigă bătrânul domn indignat, întorcându-se înspre Căpăţână. Am făcut şi puşcărie.

-Lăsaţi tovarăşe, şuieră Botoşeanu, ştim noi ce ştim.

Bătu cu degetul discret în dosarele lui.

-Domnule avocat, domnule avocat, se ridică şi doctorul Căşulean. Impuneţi o etică a discuţiilor.

Are mâinile împreunate către Căpăţână.

-Ruşine, într-adevăr ruşine, îşi clătină acesta capul. Ne aude lumea din stradă. Trebuieşte să ajungem la problemele importante.

Supuse la vot, dacă era cazul să se trimită comunicatul cu vizita şefilor şi la cotidianul puterii. Conveniră cu toţii că presa este importantă şi trebuie colaborat chiar şi cu cei ce le erau împotrivă. Când însă i se propuse sindicalistului să se ducă la ziar, el spuse că i se aruncă pisica ruptă la el în ogradă. Şeful de la tineret fu de părere că, până şi ei ,sunt infiltraţi.

Se iscă, iarăşi, rumoare, atunci când se reveni la dilema, dacă vor merge la toate ziarele, sau nu, Căpăţână anunţă solemn că îşi va consulta şefii printr-un telefon.

Îşi scoase o cheiţă din buzunar şi dispăru în camera de primire, urmat de cei din cadrul uşii.

Uşa se închise. Am înţeles că telefonul era încuiat, de când, într-o lună, nota de plată ajunsese astronomică. Nu era foarte clar, dar se pare că la o întrunire a tinerilor opozanţi radicali, se dăduseră telefoane deocheate.

Eu m-am strecurat afară. În prag, mai-mai, să mă lovesc de doamna cu permanent.

“Afurisitul” spuse, referindu-se, pesemne, tot la Babu şi se îndreptă, bocănind din tocurile înalte, către cofetărie.