duminică, 8 mai 2016

,,...WE...THE PEOPLE...,,


Am urmărit fascinat alegerile prezidențiale care se derulează în S.U.A. Mi se pare că până și ,,eterna și fascinanta,, viață politică românească este ocultată de spectacolul politic american. Donald Trump, Hillary Clinton și Bernie Sanders au reușit performanța, de necrezut altminteri,de a-i estompa pe Piedone, Vanghelie și Gigi Becali.

Dincolo de show, dincolo de senzaționalul și ,,rupturile de ritm,, din campania lui Trump, care au prins de atâtea ori mass- media și analiștii politici pe picior greșit- și care i-au asigurat candidatului republican o maximă vizibilitate- ,,simțim,, că în S.U.A., în acest an, are loc ceva mai important și cu mai multă greutate decât un eveniment monden sau o competiție sportivă de top... Sau chiar decât alegerile prezidențiale americane din alți ani.

Într-un anumit sens, era de așteptat ca ceea ce se întâmplă în politica din S.U.A. să influențeze evenimentele de aiurea de pe tot mapamondul. Toată lumea știe că, pentru patru ani, raporturile de putere din alte state sunt influențate de profilul liderului de la Casa Albă.

De data aceasta, diferența este dată de mesaj, de ceea ce americanii numesc ,,issue,, și care acolo primește altă pondere... Ea verifică o tendință ce a marcat și alegerile prezidențiale de la noi și care ajunge,pesemne, o tendință generală pentru politica acestui început de secol... este vorba de neâncrederea funciară în politicieni aleși,în putere, de prăpastia uriașă și hăul ce s-a instituit între cei ce aleg și cei care ajung aleși. Ultimii, cel mai adesea, înconjurați de lux, bogăție și ipocrizie prin exercițiul puterii, i-au învățat în cele din urmă pe alegători, tot mai săraci că, invariabil, o dată la 4 ani, reușesc să le tragă clapa...

Oricât de diferiți ar părea la prima vedere, atât Bernie Sanders cât și Donald Trump își datorează succesul de până acum faptului că atacă de la stânga și dreapta sistemul oficial, concentrarea banilor și a deciziei la vârful piramidei americane. Ambii au făcut să vibreze și să rezoneze coarda cea mai sensibilă a americanului de rând, care își dorește slujbe mai bine plătite în S.U.A. și nu pe alte continente, educație superioară și asistență medicală care să fie accesibile tuturor, repararea infrastructurii șifonate la ei acasă și a prestigiului american în lume... Teme reluate la toate alegerile, dar care acum au ajuns să fie acute, imperioase. Numai așa îmi explic faptul că doi candidați aflați la startul campaniei, oarecum, în afara establishmentului american- Sanders, mai puțin democrat decât alți competitori, iar Trump mai puțin republican decât Jeff Bush sau Ted Cruz- au reușit să ajungă atât de departe. Dar în profunzime, pentru cine ia în serios mesajul politic- la noi este aproape inexistent, viața politică se reduce la răfuieli ,,păruieli,, și vot reactiv la răul mai mic- Sanders s-a dovedit a fi mai apropiat de filonul autentic al Partidului Democrat . Tiradele sale împotriva marilor bănci, a ,,banului,, care influențează alegerile doar pentru interesele celor bogați, aduc aminte de Jefferson- prefiguratorul Partidului Democrat, cel care considera marile bănci mai periculoase decât armatele străine și de Andrew Jackson, al șaptelea președinte american, cel care a pus bazele Partidului Democrat și care în mandatul său a tot ,,hăituit,, marea finanță. Pentru a susține simbolic și a,,îngroșa,, această atitudine Sanders a insistat pentru donații individuale mici, astfel încât donația medie a ajuns la... 27 de dolari, parcă. Gestul nu este o premieră. Dacă nu mă înșel, în trecut, un fost guvernator republican de California, Brown, candida doar prin acceptarea unor sume care să nu depășească 100$. Sumele totale de campanie ale lui Sandres, în cele din urmă, au fost notabile. Ele, ca și voluntarismul tinerilor și a celor care vor o schimbare profundă, i-au permis să țină piept, până acum redutabilei ,,mașinării politice,, reprezentate de Hillary Clinton. Motivul pentru care Sanders își continuă campania, în ciuda faptului că ,,matematica,, delegațiilor și, mai ales, a superdelegațiilor o dă câștigătoare pe Hillary Clinton, este acela ca prin campania sa electoarală și prin mesaj să producă o schimbare de mentalitate care să fie preluată de sistemul de putere, indiferent cine va fi viitorul președinte...Mesajul prefigurează funcția, ajunge mai important decât demnitatea și este de natură să producă acea modificare profundă pe care Sanders o denumește obsedant ,,revoluție politică,,.Tinerii și americanul obișnuit nu ar fi sprijinit cu cele mai modeste resurse individuale un asemenea simbol, dacă el nu ar fi reflectat o nevoie reală de schimbare. Chiar dacă teoretic mai există posibilitatea unei ,,Convenții Deschise,, unde aritmetica delegațiilor să fie dată peste cap, chiar după un vot masiv în favoarea lui Sanders la ,,primarele,, dintr-un stat liberal precum California, eu mă îndoiesc că Bernie mai păstrează iluzia că ar putea să fie el candidatul democrat,și nu Hillary Clinton.

Pe paliere diferite, de retorică politică, s-a mișcat și Donald Trump. Pitoresc și aparent exterior sistemului de putere, cu ,,spectacol,, asezonat cu scandal și un mesaj de o mare simplitate, ce ajunge rapid și ușor la americanul cu probleme, prin gâdilarea orgoliului american și promisiunea ,,de a reda Americii măreția,, el i-a încurcat, deconcertat și, în cele din urmă,depășit pe ceilalți competitori. Tot angrenajul Partidului Republican nu a găsit resurse pentru a contracara un asemnea candidat atipic, care prin populism a demonstrat că poate ,,ocoli,, centrele de putere oficiale. El are ceva reminiscențe din stilul lui Teddy Roosevelt. Nu știu cât din anvergura sa politică, atunci când propune izolaționismul american și o anume ,,detașare,, de problemele mapamondului dacă se referă la cheltuieli. El nu se găsește în postura unui Nixon ce jongla între U.R.S.S. și China, la alte raporturi de putere, așa cum, poate, nu a înțeles angajarea altor predecesori de-ai lui,care se opuneau U.R.S.S. aiurea, pentru că într-o lume globală, o cedare acolo ar fi adus până urmă conflictul acolo unde SUA ar fi vrut să se izoleze... S-ar putea ca demersul să fie pur retoric și electoral... Au mai existat președinți care înainte de alegeri propuneau o anumită formă de izolaționism și ,,egoism generos,, și care au sfârșit prin a câștiga războaie mondiale. Mândria firească a majorității americanilor nu a ajuns la formele mai colțuroase ale unui naționalism de genul celui al lui Barry Goldwater, candidat republican care, și din această cauză, a pierdut Biroul Oval.

Șansa mare ca Hillary Clinton să fie prima femeie Președinte la Casa Albă depinde, poate, și de preluarea în proiectul său politic a temelor fundamentale ce apar mai ales la Sanders. În fond, a sugestiilor făcute de ,,...We the People...,, care au arătat că pot influența decisiv alegerile, de ,,jos în sus,, dincolo de ceea ce ar fi vrut să impună sistemul politic oficial. Mișcându-se pe ,,linile subtile ale unei arhitecturi politice,, viabile de două secole și mai bine, ea a ocupat un centru politic generos ce a adus-o unde este și care îi permite să preia ceea ce este viabil în cele două extreme.Este acel,, centru,, unde se regăsesc,deopotrivă,comunități etnice,religioase,sexuale,individualități,liberali și inteligența americană care,probabil,vor înclina balanța determinant în favoarea fostei Prime Doamne.Și față de,,Wall Street,, discursul său este mai puțin contondent decât cel al lui Sanders,recunoscând și îndreptățirea lui Hamilton în moștenirea politică americană, unde unitatea politică și economică a S.U.A. ar fi fost de neconceput fără un sistem bancar puternic. Aflată în proximitatea puterii de atâta timp, ea dispune și de acel factor misterios, infinitezimal, cel mai greu de obținut... nota prezidențială care impune, demnitatea și echilibrul. Fără să fie populistă și recunoscând că nu are nici talentul politic al soțului ei, acest factor a fost cel care la trecuta candidatură și la începutul actualei campanii a împiedicat-o să răzbată la cei mulți, pe ,, sticlă,, sau adunări...În marea finală, care poate să bată toate audiențele prin spectacol, unTed Cruz ar fi fost mai ușor de învins de Hillary Clinton decât un Donald Trump, spontan, imprevizibil și cu priză la omul de rând.

Ipocrizie există și în discursul politic american din această campanie. Dar cozile imense de la alegerile primare, donațiile celor mulți și obișnuiți,ca și implicarea tinerilor care cred în idealurile unor candidați, induc o presiune imensă din partea ,,poporului,, în selecția finaliștilor, a temelor de campanie,asupra mass-mediei și ,în cele din urmă, asupra elitei americane, care nu poate să nu țină seama de asta.

Această permanentă pendulare între doleanțele celor mulți și elite face ca   alegerile  prezidențiale să fie și un prilej de reformare a sistemului politic, ce îi asigură în timp viabilitatea.

Vizitatorul care ajunge pe terasa Clădirii Congresului S.U.A.-Capitol Building- deslușește,nu foarte departe,Obeliscul lui Washington. Privirea trece de la un spațiu predilect pentru elita americană, la un monument ce s-a dorit un omagiu pentru o personalitate care, deși putea să rămână pentru totdeauna la putere, a părăsit-o din respect pentru o propoziție în numele căreia și-a condus armata în Revoluție ,,...We the People....,, preambul la Constituția S.U.A.... Niște cuvinte, care prin gestul său s-au constituit într-o moștenire ce la fiecare rundă de alegeri zămislește o națiune. Alta și, în același timp, aceeași.

 

Lucian Filip                                                      

Sibiu, 7 mai 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu