Am
urmărit fascinat alegerile prezidențiale care se derulează în S.U.A. Mi se pare
că până și ,,eterna și fascinanta,, viață politică românească este ocultată de
spectacolul politic american. Donald Trump, Hillary Clinton și Bernie Sanders
au reușit performanța, de necrezut altminteri,de a-i estompa pe Piedone,
Vanghelie și Gigi Becali.
Dincolo
de show, dincolo de senzaționalul și ,,rupturile de ritm,, din campania lui
Trump, care au prins de atâtea ori mass- media și analiștii politici pe picior
greșit- și care i-au asigurat candidatului republican o maximă vizibilitate- ,,simțim,,
că în S.U.A., în acest an, are loc ceva mai important și cu mai multă greutate
decât un eveniment monden sau o competiție sportivă de top... Sau chiar decât
alegerile prezidențiale americane din alți ani.
Într-un
anumit sens, era de așteptat ca ceea ce se întâmplă în politica din S.U.A. să
influențeze evenimentele de aiurea de pe tot mapamondul. Toată lumea știe că, pentru
patru ani, raporturile de putere din alte state sunt influențate de profilul
liderului de la Casa Albă.
De
data aceasta, diferența este dată de mesaj, de ceea ce americanii numesc ,,issue,,
și care acolo primește altă pondere... Ea verifică o tendință ce a marcat și
alegerile prezidențiale de la noi și care ajunge,pesemne, o tendință generală
pentru politica acestui început de secol... este vorba de neâncrederea funciară
în politicieni aleși,în putere, de prăpastia uriașă și hăul ce s-a instituit
între cei ce aleg și cei care ajung aleși. Ultimii, cel mai adesea, înconjurați
de lux, bogăție și ipocrizie prin exercițiul puterii, i-au învățat în cele din
urmă pe alegători, tot mai săraci că, invariabil, o dată la 4 ani, reușesc să
le tragă clapa...
Oricât
de diferiți ar părea la prima vedere, atât Bernie Sanders cât și Donald Trump
își datorează succesul de până acum faptului că atacă de la stânga și dreapta
sistemul oficial, concentrarea banilor și a deciziei la vârful piramidei americane.
Ambii au făcut să vibreze și să rezoneze coarda cea mai sensibilă a
americanului de rând, care își dorește slujbe mai bine plătite în S.U.A. și nu
pe alte continente, educație superioară și asistență medicală care să fie
accesibile tuturor, repararea infrastructurii șifonate la ei acasă și a
prestigiului american în lume... Teme reluate la toate alegerile, dar care acum
au ajuns să fie acute, imperioase. Numai așa îmi explic faptul că doi candidați
aflați la startul campaniei, oarecum, în afara establishmentului american-
Sanders, mai puțin democrat decât alți competitori, iar Trump mai puțin
republican decât Jeff Bush sau Ted Cruz- au reușit să ajungă atât de departe.
Dar în profunzime, pentru cine ia în serios mesajul politic- la noi este
aproape inexistent, viața politică se reduce la răfuieli ,,păruieli,, și vot
reactiv la răul mai mic- Sanders s-a dovedit a fi mai apropiat de filonul
autentic al Partidului Democrat . Tiradele sale împotriva marilor bănci, a
,,banului,, care influențează alegerile doar pentru interesele celor bogați,
aduc aminte de Jefferson- prefiguratorul Partidului Democrat, cel care
considera marile bănci mai periculoase decât armatele străine și de Andrew
Jackson, al șaptelea președinte american, cel care a pus bazele Partidului
Democrat și care în mandatul său a tot ,,hăituit,, marea finanță. Pentru a
susține simbolic și a,,îngroșa,, această atitudine Sanders a insistat pentru
donații individuale mici, astfel încât donația medie a ajuns la... 27 de
dolari, parcă. Gestul nu este o premieră. Dacă nu mă înșel, în trecut, un fost
guvernator republican de California, Brown, candida doar prin acceptarea unor sume
care să nu depășească 100$. Sumele totale de campanie ale lui Sandres, în cele
din urmă, au fost notabile. Ele, ca și voluntarismul tinerilor și a celor care
vor o schimbare profundă, i-au permis să țină piept, până acum redutabilei
,,mașinării politice,, reprezentate de Hillary Clinton. Motivul pentru care
Sanders își continuă campania, în ciuda faptului că ,,matematica,, delegațiilor
și, mai ales, a superdelegațiilor o dă câștigătoare pe Hillary Clinton, este
acela ca prin campania sa electoarală și prin mesaj să producă o schimbare de
mentalitate care să fie preluată de sistemul de putere, indiferent cine va fi
viitorul președinte...Mesajul prefigurează funcția, ajunge mai important decât
demnitatea și este de natură să producă acea modificare profundă pe care Sanders
o denumește obsedant ,,revoluție politică,,.Tinerii și americanul obișnuit nu
ar fi sprijinit cu cele mai modeste resurse individuale un asemenea simbol,
dacă el nu ar fi reflectat o nevoie reală de schimbare. Chiar dacă teoretic mai
există posibilitatea unei ,,Convenții Deschise,, unde aritmetica delegațiilor
să fie dată peste cap, chiar după un vot masiv în favoarea lui Sanders la ,,primarele,,
dintr-un stat liberal precum California, eu mă îndoiesc că Bernie mai păstrează
iluzia că ar putea să fie el candidatul democrat,și nu Hillary Clinton.
Pe
paliere diferite, de retorică politică, s-a mișcat și Donald Trump. Pitoresc și
aparent exterior sistemului de putere, cu ,,spectacol,, asezonat cu scandal și
un mesaj de o mare simplitate, ce ajunge rapid și ușor la americanul cu
probleme, prin gâdilarea orgoliului american și promisiunea ,,de a reda
Americii măreția,, el i-a încurcat, deconcertat și, în cele din urmă,depășit pe
ceilalți competitori. Tot angrenajul Partidului Republican nu a găsit resurse
pentru a contracara un asemnea candidat atipic, care prin populism a demonstrat
că poate ,,ocoli,, centrele de putere oficiale. El are ceva reminiscențe din
stilul lui Teddy Roosevelt. Nu știu cât din anvergura sa politică, atunci când
propune izolaționismul american și o anume ,,detașare,, de problemele mapamondului
dacă se referă la cheltuieli. El nu se găsește în postura unui Nixon ce jongla
între U.R.S.S. și China, la alte raporturi de putere, așa cum, poate, nu a
înțeles angajarea altor predecesori de-ai lui,care se opuneau U.R.S.S. aiurea,
pentru că într-o lume globală, o cedare acolo ar fi adus până urmă conflictul
acolo unde SUA ar fi vrut să se izoleze... S-ar putea ca demersul să fie pur
retoric și electoral... Au mai existat președinți care înainte de alegeri
propuneau o anumită formă de izolaționism și ,,egoism generos,, și care au
sfârșit prin a câștiga războaie mondiale. Mândria firească a majorității
americanilor nu a ajuns la formele mai colțuroase ale unui naționalism de genul
celui al lui Barry Goldwater, candidat republican care, și din această cauză, a
pierdut Biroul Oval.
Șansa
mare ca Hillary Clinton să fie prima femeie Președinte la Casa Albă depinde,
poate, și de preluarea în proiectul său politic a temelor fundamentale ce apar
mai ales la Sanders. În fond, a sugestiilor făcute de ,,...We the People...,,
care au arătat că pot influența decisiv alegerile, de ,,jos în sus,, dincolo de
ceea ce ar fi vrut să impună sistemul politic oficial. Mișcându-se pe ,,linile
subtile ale unei arhitecturi politice,, viabile de două secole și mai bine, ea
a ocupat un centru politic generos ce a adus-o unde este și care îi permite să
preia ceea ce este viabil în cele două extreme.Este acel,, centru,, unde se
regăsesc,deopotrivă,comunități etnice,religioase,sexuale,individualități,liberali
și inteligența americană care,probabil,vor înclina balanța determinant în
favoarea fostei Prime Doamne.Și față de,,Wall Street,, discursul său este mai
puțin contondent decât cel al lui Sanders,recunoscând și îndreptățirea lui
Hamilton în moștenirea politică americană, unde unitatea politică și economică
a S.U.A. ar fi fost de neconceput fără un sistem bancar puternic. Aflată în
proximitatea puterii de atâta timp, ea dispune și de acel factor misterios,
infinitezimal, cel mai greu de obținut... nota prezidențială care impune, demnitatea
și echilibrul. Fără să fie populistă și recunoscând că nu are nici talentul
politic al soțului ei, acest factor a fost cel care la trecuta candidatură și
la începutul actualei campanii a împiedicat-o să răzbată la cei mulți, pe ,,
sticlă,, sau adunări...În marea finală, care poate să bată toate audiențele
prin spectacol, unTed Cruz ar fi fost mai ușor de învins de Hillary Clinton
decât un Donald Trump, spontan, imprevizibil și cu priză la omul de rând.
Ipocrizie
există și în discursul politic american din această campanie. Dar cozile imense
de la alegerile primare, donațiile celor mulți și obișnuiți,ca și implicarea
tinerilor care cred în idealurile unor candidați, induc o presiune imensă din
partea ,,poporului,, în selecția finaliștilor, a temelor de campanie,asupra
mass-mediei și ,în cele din urmă, asupra elitei americane, care nu poate să nu
țină seama de asta.
Această
permanentă pendulare între doleanțele celor mulți și elite face ca alegerile prezidențiale să fie și un prilej de reformare a sistemului politic,
ce îi asigură în timp viabilitatea.
Vizitatorul
care ajunge pe terasa Clădirii Congresului S.U.A.-Capitol Building-
deslușește,nu foarte departe,Obeliscul lui Washington. Privirea trece de la un
spațiu predilect pentru elita americană, la un monument ce s-a dorit un omagiu
pentru o personalitate care, deși putea să rămână pentru totdeauna la putere, a
părăsit-o din respect pentru o propoziție în numele căreia și-a condus armata
în Revoluție ,,...We the People....,, preambul la Constituția S.U.A....
Niște cuvinte, care prin gestul său s-au constituit într-o moștenire ce la
fiecare rundă de alegeri zămislește o națiune. Alta și, în același timp,
aceeași.
Lucian Filip
Sibiu,
7 mai 2016
