vineri, 27 ianuarie 2023

 

TANCURI ȘI JOCURI DE RĂZBOI

Războiul din Ucraina se îndreaptă către cel de poziții din Primul Război Mondial, unul care prin durată, numărul de morți, răniți, traume și distrugeri de infrastructură, atinge proporțiile unei catastrofe umanitare. Ambele tabere sapă tranșee, înrolează și acumulează material militar în vederea viitoarelor ,”ofensive de primăvară sau vară” Rusia, pentru care „cantitatea este prin ea însăși o calitate” fie că vorbim de teritoriu, armament sau potențial uman, pare dispusă să-și trimită, iarăși, în valuri, oamenii la moarte, doar pentru a ajunge la oarece rezultate, ce ar putea să-i salveze fața,, lui Putin. În Primul Război Mondial, pierderile umane înspăimântătoare au dus la Revoluție și nu este exclus ca să asistăm la o schimbare dramatică de regim. Cu tot aparatul ei de teroare și represiune, societatea rusă nu se mai poate întoarce la situația de dinainte de invazia din Ucraina... Familiile celor care au murit, au dispărut sau au fost răniți, numărul mare al celor care au emigrat sau cei care se vor întoarce din război, vor constitui o masă critică, ce va fractura iremediabil aparatul oligarhic și de putere.

Dacă judecăm prin prisma efectelor sale politice, nu putem să nu ne întrebăm, ce ar trebui să facă Ucraina, din punct de vedere militar, pentru a reduce oroarea pe care o trăiește, și, pentru ca acest conflict să nu escaladeze... Altfel, eu nu văd în disputa legată de achizionarea de tancuri din Occident altă rațiune mai profundă.

Căteva sute de tancuri, oricât de superioare și de ultimă generație, dispersate doar pentru apărare, răsfirate de-a lungul întrgii frontiere, de la Harkov pănă la Herson, nu vor avea un efect semnificativ.

Concentrate într-un singur sau, cel mult, două, „puncte de ruptură” cu acoperire din aer, baraj de artilerie și susținute de infanterie, ele sunt în măsură să trimită un șoc politic care să zguduie din temelii regimul de la Kremiln.

Cănd și, mai ales, unde, ar trebui ucrainienii să atace?

În ceea ce privește momentul, în orice caz, înaintea rușilor, atunci cand vremea și terenul o va permite, pentru ca tancurile să nu se afunde în terenul desfundat de topirea zăpezii... Ucraina poate suplini inferioritatea numerică și de material, printr-un atac surpriză, care să dea peste cap toate planurile rușilor de a concentra într-un punct sau altul al frontului propriile trupe, ca să nu mai vorbim de efectul demoralizator pentru adversar al preluării inițiativei strategice.

Răspunsul la a doua întrebare este, deja, subiect de dispută și dezbatere pentru analiști militari de pe televiziuni și spații virtuale. Dacă Ucraina ar încerca să obțină rezultate notabile pe toată lungimea frontului, ar însemna să nu le obțină nicăieri, și, după mari pierderi, să se întoarcă la același război păgubos de uzură. Cu deosebire, locul unde rușii au demarat cele mai mari lucrări de fortificații și tranșee, sugerează și unde se tem cel mai mult de un atac, unde sunt cel mai vulnerabili din punct de vedere strategic, deci politic...Crimeea!

Dacă ucrainienii ar dispune de suficiente resurse, poate că cele mai mari beneficii s-ar obține printr-un atac concentrat și focalizat, în două puncte, care ar aduce Crimeea sub controlul potențial al Ucrainei- ocuparea ulterioară sau nu a ei, ar fi rezultat de decizie, politică, diplomatică militară sau, chiar de tratative, care să pună capăt războiului. Sau regimului lui Putin.

Cele două puncte de atac ar fi unul pe axa Zporoje – Melitopol, iar celălalt dinspre Herson înspre Crimeea, în această ordine, cu efortul principal dinspre Herson,- chiar cu mari riscuri la trecerea Niprului-unde , deja, realitatea din teren a demonstrat că s-au obținut rezultatele cele mai spectaculoase. Cea mai simplă privire pe harta sudului Ucrainiei, ne arată că un succes în ambele puncte ar întrerupe la Melitopol culoarul care aprovizionează tot Crimeea, iar o posibilă înaintare concomitentă dinspre Herson înspre Melitopol- dacă o permite terenul – prin nordul Mării Negre și sudul litoralului Ucrainiei, ar duce la încercuirea forțelor rusești din sud... o catastrofă pentru Moscova. După toate rapoartele de pănă acum, rușii nu stau tocmai bine la capitolul moral, lucru care ar precipita un asemenea final...

Fără resurse suficiente, Ucraina ar avea de ales în a-și concentra toate resursele doar în unul dintre cele două puncte. Este dilema care a frământat și armata germană (alături de care a luptat Armata a 3- a Română) în luptele pentru cucerirea Crimeei în Al Doilea Război Mondial. Miza era la fel de mare ca și acum. Crimeea era percepută ca un „portavion” de uscat, de unde sovieticii puteau periclita România și câmpurile petrolifere din Ploiești, vitale pentru mașina de război germană. Dar ca și acum, amenințarea asupra Crimeei aducea într-o situație de criză flota rusească din Marea Neagră și reconsiderarea raporturilor politice cu Turcia. Acum, nu doar Gurile Dunării și România ar răsufla ușurată, dar și civilii nevinovați din Ucraina, terorizați de rachetele balistice trimise de flota lui Putin din Marea Neagră.

În 1941-1942 între o înaintare doar spre Rostov sau înspre Crimeea, armata germană a ales Crimeea. Crimeea, atunci ticsită de sovietici, aprovizionată de pe mare și cu Sevastopolul cel mai bine apărat fort din lume, deci într-o situație mult mai bună, a fost ocupată în 1942.

Este probabil că acum, așa cum a sugerat un general american, în condițiile în care podul peste strâmtoarea Kerci este avariat, și, deci, Crimeei i s–ar tăia liniile de aprovizionare, războiul s-ar putea încheia mai repede...

Se fac speculații dinspre ruși despre un atac masiv, executat ca și acum aproape un an, cu sute de mii de soldați, din toate direcțiile, inclusiv către Kiev. Dacă nu este o altă intoxicare, menită tocmai să disperseze armata ucrainiană și să o priveze de o ofensivă concentrată, cu scopul să „ridice” presiunea de pe Crimmea și implicațiile sale politice, dacă ucrainienii vor lua inițiativa înspre Crimeea, în cel mai rău caz, îi vor obliga pe ruși să își dreneze tot efortul și resursele către Crimeea, fără posibiliatea unei lovituri de grație la Kiev, acolo unde este inima și creierul guvernului Ucrainiei.

Nici un „joc” de război nu este verificat aidoma de realitate, așa cum, orice proiecție de viitor este depășită de viață, dar inițiativa, surpriza și curajul, uneori confirmă că „nu aduce anul ce aduce ceasul”.

 

Lucian Filip

27 ianuarie 2023