SOCIETATEA CIVILA SUB VREMI

In mod cu totul paradoxal, la falimentul actualului regim se contabilizează şi atrofierea, dacă nu dispariţia, Societăţii Civile.

Paradoxal, pentru că atunci când Alianţa “ DA “ ajungea la putere – mai exact, când PD- ul, aşa cum se va dovedi la ceasul adevărului, ajungea la putere- o făcea pe valul susţinerii triumfaliste a analiştilor consacraţi, a scriitorilor de catifea, a filosofilor şi a criticilor ce ne îndrumau în depistarea lichelelor şi a imposturii.

După ei, sute de mii de profesori şi medici, care acum îşi iau lumea în cap, sau cărora le cade la propriu şcoala şi spitalul în cap, îşi dădeau girul pentru o guvernare declarat anticomunistă.

Prea puţini erau aceia care, cu un dram de nedumerire, votau cel puţin cu inima grea, pentru că PD-ul se rupsese din fostul FSN. Nedumerirea venea din faptul că, aparent, acei analişti luptaseră de douăzeci de ani împotriva regimurilor de stânga. Dacă nu veneau chiar din Revoluţie, în 1990 îşi începuseră cariera în Piaţa Universităţii urlând din toţi rărunchii la un megafon împotriva lui Ion Iliescu.

Si mai puţini erau cei care să privească înapoi cu perplexitate, pentru a realiza că indiferent de regim, de stânga sau de dreapta, cu Ion Iliescu sau fără, cu oameni politici şi guverne meteorice care au dispărut în neant, acei analişti au rămas pe sticlă, eterni, în postura de veritabili învăţători ai neamului. Nu i-au atins tranziţia, criza sau şomajul aceluiaşi neam, ce devenise obiectul muncii lor. Este adevărat că, uneori, unii dintre ei mai dispăreau prin vreo ambasadă călduţă, de unde tot pe banii poporului ne trimiteau îngrijorările printr-un ziar de mare tiraj.

In ciuda acestor uşoare “ alunecări de picior “ ale Societăţii Civile, deceniul anilor ‘ 90 a fost perioada fastă a acesteia.

Probabil că lui Emil Constantinescu i-ar fi greu să se decidă cine anume l-a făcut Preşedinte …PNT-ul lui Corneliu Coposu, Societatea Civilă sau Poporul Român.

Declinul Societăţii Civile începe odată cu declinul ţărăniştilor. Când PNT-ul domina Preşedinţia, Camera Deputaţilor şi Televiziunea Română, Alina Mungiu, bunăoară, îi ridica în slăvi pe Ion Diaconescu şi pe alţi ţărănişti.

In 2004, când “ robinetul resurselor “, înţeles în cele mai adânci şi mai superficiale sensuri, de la posturi la chenzine, se profila a ajunge în mâna PD-ului, aceeaşi doamnă deontolog, la un mare post de televiziune, la o oră de mare audienţă, la doar câteva zile înainte de alegeri, îndemna oamenii să nu voteze cu PNT-ul, pentru a nu se risipi votul- care astfel ar merge înspre “ dreapta “ PD-ului-…

Cum există şi un Dumnezeu al PNT-ului, acesta şi-a făcut din plin prezenţa când la “Europarlamentare “ , spre stupoarea doamnei Mungiu, domnul Preşedinte a preferat-o la loc eligibil de cinste pe EBA şi nu pe fondatoarea SAR. Altfel spus, i-a dat de înţeles doamnei Mungiu că în ceea ce priveşte obiectivitatea şi neutralitatea, în ordinea celor umane, lucrurile devin mai complicate şi analiştii sunt primii care ar trebui să înţeleagă asta.

Prăbuşirea deplină a Societăţii Civile în România devine un fapt consacrat în timpul dominaţiei totale a PDL-ului şi a lui Traian Băsescu. O înaltă oboseală metafizică nu poate fi invocată. Mari ziarişti şi analişti s-au retras în anonimat şi echivoc.Intelectuali subţiri, ce se luau la “ trântă “ cu manelele pentru audienţă pe “ sticlă “, nu mai găsesc resurse să îndrepte socialul. Vorbim de personalităţi care preţ de 20 de ani, ne-au dat sfaturi, seară de seară.

Explicaţiile sunt mai multe, dar în esenţă ele se reduc la faptul că în acest regim “măştile” “ şi “ decorurile “ au fost date în lături cu cinism, brutalitate şi dispreţ de un Traian Băsescu, pe care îl ghicim corupător şi ironic, în spatele ofertelor sale.

Astfel s-a renunţat la ceea ce constituie esenţa unui intelectual şi la acea atitudine prin care Societatea Civilă ia naştere : opoziţia la puterea de orice fel, frondă pusă în slujba şi în numele comunităţii.

Individualităţi şi consecvenţe păstrate decenii s-au prăbuşit în doar câţiva ani şi au demonstrat prin aceasta că în absenţa unei credinţe sau convingeri elementare , rafturi de cărţi au fost reduse la simple exerciţii preţioase de stilistică.

Poate să fie şi ceva bun în acest abandon al spiritului. El lasă loc pentru apariţia unei alte Societăţi Civile. Dar ne arată totodată şi că România a fost întoarsă cu faţa către Apus, mai degrabă de nişte ani de puşcărie ai unor ţărănişti, decât de nişte intelectuali isteţi şi bine orientaţi.