PDL- KAPUT ?

Evenimentele recente din PDL au declanşat, cum era şi de aşteptat, o avalanşă de explicaţii şi de scenarii , mai mult sau mai puţin fanteziste.

Sunt invocate onoarea, scenarii de manipulare sau simple răfuieli de tip “ PolitBirou “, de la vârful partidului de guvernământ.

Toate aceste explicaţii pot să surprindă crâmpeie de adevăr, dar în opinia mea, păcătuiesc prin aceea că se găsesc prea “ aproape “ de ceea ce se întâmplă.

Individualităţile celor implicaţi în “ carnagiul “ luptei pentru putere din PDL, se rezolvă într-o ecuaţie mai amplă, unde miza este politică, dacă nu istorică.

O privire mai detaşată, aruncată de ceva mai “ sus “ asupra acestor “ ghionturi “ colegiale, s-ar putea să ne spună mai multe despre ceea ce se întâmplă.

În cartea lui Alexandre Dorozinsky, apărută în 2001, “ Moi, Vladimir Oulianov, dit Lenin” , apare o mărturie a fondatorului bolşevismului, după care esenţa comunismului este iacobinismul. De fapt, sugestia era aceea că specificul comunismului constă în teroarea iacobinismului, în teroarea de stat, exercitată asupra propriilor cetăţeni.

Decizia cea mai importantă luată de Lenin după preluarea puterii a fost înfiinţarea C.E.K.A., transformată ulterior în KGB. Prin CEKA a lichidat Lenin aristocraţia, monarhia şi elita culturală a Rusiei Ţariste. Prin CEKA-KGB şi-a lichidat Stalin adversarii politici, pe cei din troică- Kamenev, Zinoviev- apoi pe Buharin, dar şi pe capii armatei.

Un secretar al lui Stalin, fugit în Occident , relatează în memoriile sale că georgianul pierdea destul de mult timp, în biroul său de la Kremlin, cu ascultarea telefoanelor colegilor săi.

Bătălia de la Stalingrad s-a desfăşurat cu pistolul comisarilor politici în ceafa ruşilor, aşa cum, de bomba atomică Beria a făcut rost prin idealismul competitorilor săi capitalişti.

“ Partidul Comunist “, “ Statul “, din Europa de Est, a fost în primul rand urmaşa CEKA, dar având un parfum local, de la ţară la ţară.

Este de presupus că prăbuşirea comunismului a obligat şi aceşti veritabili strigoi să se reformeze şi să se drapeze în haine democratice- şi “ Armani “-,deopotrivă, de la caz, la caz.

Şi pentru că trebuiau să poarte un nume, ca în creaţia demiurgică a lumii, aceştia au ajuns reuşite antreprenoriale, jocuri piramidale, partide politice sau uniuni de creaţie. Cei mai norocoşi sau mai puţin norocoşi, de la caz la caz, s-ar putea să fi rămas doar analişti politici sau deontologi.

Există ceva ce este caracteristic tuturor acestor foşti strigoi, indiferent de domeniul unde au performat. Un fel de notă comună : nu au nici un fel de ideal, sunt foarte adaptabili la vremuri în schimbare, au relaţii, mult cinism şi sunt interesaţi doar de bani.

Este evident că aceste specimene sunt cele care performează cel mai bine, atunci când democraţia şi competiţia economică sunt nebuloase, sau doar mimate, de circumstanţă.

Pentru comunităţi sau medii politice naive, acestea sunt precum buruienile aduse într-un mediu de seră. Şansa lor la averi fabuloase sau destine politice spectaculoase depinde de aducerea la prag de sărăcire a celor mulţi- cu cât mai mulţi, cu atât mai bine- sau de parazitarea şi distrugerea deplină a altor competitori politici.

Pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă acum în PDL, nu este lipsit de înţeles să încercăm o foarte aproximativă şi sumară schiţă a acestui partid.

De la PDL-istul bătrân, “ învechit în rele “ şi până la cel “ crud “, înfometat de afirmare, în general se admite că acesta nu se prea omoară după aspectele doctrinare, este bun la poker, dar şi la afaceri pe spatele statului, nu are scrupule în a parveni cu orice preţ şi pe orice preţ şi, în general, se uită ironic la cei care respectă naiv şi candid alianţe sau reguli, de orice fel ar fi acestea. Pe PDL-ist îl interesează, de regulă, contractul, comisionul sau, la o scară mai mică, “ deconcentrata “, în detrimentul spiritului. De unde siluirea şi călcarea în picioare, cu cinism, a regulii şi a regulamentului, de orice fel, fie el Constituţie sau Regulament de Cameră.

Trebuie să admitem că PDL-ul este o construcţie politică ajustată din “ mers “, în jurul banilor, a afacerilor şi a relaţiilor. Nu considerente doctrinare sau de ideal au fost cele care au dus la apariţia PDL-ului. Eventualele nuanţe doctrinare, timide şi acelea, au fost târzii şi fără efecte serioase asupra acestui partid. În general i se reproşează tocmai absenţa oricărei doctrine , pentru a fi un partid în adevăratul sens al cuvântului…doctrina este tocmai aceea care la nivel politic semnifică acel “ grăunte “ de ideal, de credinţă, ce transcende portofelul şi buzunarul interesului personal, înspre nevoile comunităţii.

Proaspăta şi prea tardiva- în opinia mea- tentativă de a oferi un filon doctrinar PDL-ului, de către domnii Baconschi şi Paleologu Jr., semnifică tocmai încercarea disperată de a “ cârpi “ o gaşcă adunată de trecut, bani şi afaceri, cu apa de trandafiri a lustrului doctrinar.

Toate aceste caracteristici mentale şi de comportament, susţinute de acel factor X, sugerat la începutul acestor consideraţii, au sfârşit prin a genera acest amestec “ exploziv “, care este PDL-ul pentru politica românească.

Factorul X şi-a demonstrat din plin eficacitatea la alegerile prezidenţiale din 2009.Este vorba de acele susţineri pentru Traian Băsescu şi treceri la PDL în ceasul al 12-lea, năucitoare şi fără nici o noimă…dacă nu ar fi fost exersate, iarăşi, la acele dezertări, pentru reconfigurarea unei majorităţi parlamentare fidelă preşedintelui. Ultima a anulat practic toată zdroaba recentelor alegeri parlamentare, le-a redus la 0 şi a demonstrat că doctrine, campanie electorale sau tone de afişe, nu înseamnă mare lucru pentru cei stăpâni peste dosare, trecut şi informaţie…Fapt grav care reduce Parlamentul la o anexă a unor Servicii , dosare, bani sau la un trecut nebulos, folosit ca şi armă politică.

Dacă adăugăm aici o formaţiune “ moşită “ peste noapte, din neant, precum UNPR-ul, şi ridicată la procente ameţitoare , afirmaţiile făcute în mass-media despre concentrarea masivă a urmaşelor fostei Securităţi în zona de influenţă a PDL-ului, pot să depăşească simpla zonă a speculaţiei.

Dar atunci “ Procesul Comunismului “, făcut sub umbrela PDL-ului, devine bătaia de joc a Diavolului, dar a celui menţinut încă în Mausoleul din Piaţa Roşie.

PDL-ul este moştenitorul efigiei încremenite de acolo şi a unui NEP postcomunist, adaptat fără scrupule la al doilea deceniu postrevoluţionar.

Fără îndoială că, la nivel de “ cosmetizare politică “, PDL-ul a încercat din răsputeri să se rupă de acea efigie…

Primul debuşeu s-a încercat în direcţia partidelor românesti istorice.

Proiectul “ Stoica “ s-a exersat în direcţia PNL-ului. Guvernarea lui Tăriceanu şi banii lui Patriciu au blocat această direcţie.

Proiectul “ Miluţ “ s-a orientat înspre PNŢ- proiect reluat acum, pare-se sub emblema lui Baconschi- dar aici s-a lovit de idealiştii adevăratului PNŢ, cu atât mai greu de “ înghiţit “ , cu cât este vorba de oameni care iau prea în serios doctrina- de altfel, prin chiar aceasta, cu toată puţinătatea lor în sondaje, verifică definiţia înaltă a lui Petre Carp despre omul politic şi se “ definesc “ politic prin chiar refuzul formulei lui Caragiale , şi anume, că partide europene, grupate în jurul unei doctrine,…la noi nu există.

S-a încercat înspre naţionalismul lui Vadim, prin PP-ul lui Dan Diaconescu, dar reacţia românilor nu a ajuns la pretenţiile înalte ale PDL. 8 procente, acum, este prea puţin pentru a te eterniza la putere.

Deci, remanierea şi trimiterea la “ plimbare” a lui Berceanu şi Videanu, demisia lui Blaga, luptele pentru putere din PDL, au la origine consideraţii despre onoare sau simple reglări de conturi ?

Nu , şi iarăşi nu.

Explicaţia se găseşte în faptul că toate “ ingineriile politice “ de pâna acum, făcute doar la vârf, în sânul clasei politice ca întreg, prin intermediul influenţei, a banilor, a Serviciilor Secrete şi al alianţelor şi care s-au dovedit eficace până în acest moment, acum nu mai au nici un efect în faţa crizei şi a suferinţelor populaţiei. O simplă cosmetizare la vârf nu ţine loc de foame, de salarii şi de pensii.

PDL-ul este în cădere abruptă şi Traian Băsescu, Elena Udrea, Blaga, Videanu şi Berceanu au acumulat prin Servicii, relaţii, bani şi dominaţie politică un asemenea potenţial, încât ei nu se concep şi nu pot fi concepuţi în afara eşicherului politic.

În bună tradiţie românească, ei nu pot migra la alte partide. Nu ar fi acceptaţi sau, la puterea pe care o au, ar “pedeliza” acel partid care i-ar accepta. Ar pune stăpânire pe el…

Dar şi-ar putea cineva să îşi imagineze pe Elena Udrea în postura jenată a unui Dudu Ionescu, ce îl ruga pe moderator să fie prezentat doar ca fost ministru, şi nu ca simplu membru al PDL ?

PDL-ul nu are nici o ieşire, în nici o direcţie. Ei şi-au tăiat toate punţiile şi singura ieşire este aceea …de a avea partid. Ceva mai mult decât doar trecerea pragului electoral. Ceva care să conteze în viitoarele jocuri efective de putere.

Tot acest uriaş angrenaj de servicii secrete, bani , relaţii şi influenţă se va transforma în nimic, cu consecinţe catastrofale pentru corifeii lui, dacă alegerile viitoare nu sunt abordate cu un partid puternic.

Acesta este motivul aruncării faimoasei triplete” BVB” în afara guvernului.

Pentru ei, dar şi pentru celelalte partide, este o bătălie pe viaţă şi pe moarte.