NAZISMUL și PUTIN
Nici în ultimul interviu, luat de
Tucker Carlson, Putin nu se dezminte și stabilește că scopul operațiunii de
invadare a Ucrainei este denazificarea. O minciună reluată obositor,
dar care sugerează că Putin este, el însuși, mai obsedat și mai influențat de nazism,
decât pare la prima vedere. Iată, doar câteva dintre complicitățile care
probează o atare mezalianță ,între un bolșevic și un nazist, și care explică și
ele nebunia la care asistăm.
1. Adolf Hitler și-a început
cariera politică trimis de un anume Căpitan Mayr, la ordinul lui Ludendorff, să
infiltreze ,ca spion al Reichswehrului, un obscur partid muncitoresc ce tocmai
fusese înființat de Anton Drexler în Munchen. Se știe că Putin a ajuns în
politică din K.G.B.
2. Pentru Putin prăbușirea
U.R.S.S.-ului, considerată de el o tragedie de proporții epice, a fost la fel de
traumatizantă în plan personal ca și înfrângerea Germaniei în Primul Război
Mondial pentru Hitler. Majoritatea discursurilor lui Hitler din perioada de
ascensiune erau îndreptate împotriva Tratatului de la Versailles. După Primul
Război Mondial, regimuri fasciste au apărut în regiuni- precum Bavaria- sau
țări, nemulțumite de trasarea postbelică a granițelor. Este de meditat, în anul
de grație 2024, ce țări, pun sub semnul întrebării tocmai acea alcătuire, care
este luată ca premisă a Europei Unite ,tocmai pentru a evita alunecarea
continentului nostru în nesfârșite revendicări teritoriale și o nouă catastrofă
europeană...
3. Din punct de vedere istoric,
Primul Război Mondial se găsește atât la originea bolșevismului cât și a
nazismului, care în numele unei solidarități de tranșee, răstoarnă valorile și
regimurile vechi prin soviete de soldați și soldați germani demobilizați,
viitoare nuclee ale partidelor comuniste și naziste.
4.Coincidență sau nu, într-o zi
de 24 februarie (data invadării Ucrainei) la o sută de ani și ceva, la Hofbrauhaus,
în Munchen, Hitler lansa în 25 de puncte, Programul Partidului Nazist.
5. Putin ca și Hitler, este un
dictator absolut care grație unui aparat de stat ,prin teroare, dispune în mod
discreționar de toate resursele țării sale. Ca și în Al Treilea Reich, unde
capitaliștii erau subordonați statului și industriei germane de război, oligarhii
sunt simpli funcționari amenințați oricând cu destituirea sau dispariția.
Punctul slab al regimului lui Putin, ca și al tuturor regimurilor fasciste,
este politica externă, unde ajung la războaie(pierdute) menite să justifice
ineficiența și falimentul de acasă.
6. Pentru a se putea menține la putere
ca dictatori, asemenea lideri sunt obligați să distrugă spiritul individual și
inițiativa privată, deci exact acea trăsătură de unde vine forța colosală a
Occidentului. La mărimea teritoriului și a resurselor ei, unde ar fi fost acum
o Rusie a individualismului și a spiritului liberal? Fără a da cifre exacte, și
doar din memorie, îmi amintesc că pe vremea lui Brejenev, o fracțiune infimă
din polulația Rusiei, ocupată în agricultura privată, ar fi putut asigura hrana
pentru jumătate din ruși... O asemenea filosofie, extinsă la scara unei țări,
l-ar aneantiza pe Putin și aparatul său de putere.
7. Ca și la naziști, înainte de a
ajunge la război, se încearcă obținerea unor teritorii prin șantaj și presiuni
diplomatice. Occidentul a fost mult prea permisiv cu Putin, din cauza unui
șantaj economic și pentru a nu se ajunge la război... Dar tot la război s-a
ajuns, ca și în urma Acordului de la Munchen cu Hitler, care s-a dovedit o mare
greșeală, în măsura în care se punea mâna pe industria de armament cehă și, mai
grav, prin acord internațional se justifica încălcarea unor granițe. De aici,
până la Bătălia Angliei, nu mai era decât un pas, deși sunt speculații că
englezii ar fi cedat atunci ,tocmai pentru a câștiga timp în a-și construi acea
aviație ce a salvat Anglia în 1940. Greșelile făcute până acum cu Putin, nu
trebuie repetate în a accepta ofertele otrăvite de pace ale acestuia, din
ultimul interviu, condiționate de suspendarea ajutorului pentru Ucraina și
păstrarea teritoriilor cucerite. Dacă s-ar ajunge aici, regimul politic de la
Kiev s-ar prăbuși,sub presiunea oprobiului public, iar în Ucraina s-ar institui
haosul sau un regim marionetă pro-rus, ceea ce ar echivala cu atingerea
obiectivelor politice pentru care Putin a declanșat războiul.
8. După dezmembrarea
Cehoslovaciei, Hitler a invitat țări vecine la a-și lua propria parte din
pradă, știind că ulterior va ocupa și acele țări. În scopul de a învrăjbi
solidaritatea europeană , în recentul interviu Putin a pus sub semnul
întrebării statalitatea Ucrainei, dar și pentru a alimenta discursuri
revanșarde ale unor partide și mișcări din Europa, amplificate de perspectiva
viitoarelor alegeri.
9. Planul de invazie al Ucrainei
și motivele false invocate, de acum 2 ani, semăna izbitor cu ocuparea Poloniei
de către Germania Nazistă în 1939.
10. Dacă Operațiunea Barbarossa
din 1941 își stabilea ca obiectiv politic Uralii și obiectiv operațional o
linie ce cobora de la Arkhangelsk pe Volga până la Caucaz, ideologul care
indubitabil l-a influențat pe Putin - Dughin- vedea Eurasia întinzându-se de la
Vladivostok până la Dublin. Creația ideatică a lui Dughin e un soi de
struțo-cămilă ce unește bolșevismul și nazismul, într-o proiecție geopolitică
în care Puterile de Uscat ar trebui- în fine- să se unească și să învingă
Puterile Maritime, deci, Occidentul. Nu mă îndoiesc că Putin ar putea avea un
asemenea deziderat, așa cum Adolf Hitler nu a putut niciodată să își depășească
experiența limitată de infanterist din Primul Război Mondial. Ultimul credea în
mod fatal că poate obține victoria finală doar prin concluzii favorabile pe
uscat, când , de fapt, blocada engleză pe mare și ajutorarea U.R.S.S. de către
Puterile Maritime au dus la bilanțul final. Aici, și în Testamentul lui Petru
cel Mare se găsesc- pe lângă uriașele resurse din Donbas- motivele ocupării
litoralului sudic al Ucrainei de către Putin. Iată de ce alungarea flotei
Rusiei din Marea Neagră valorează strategic mai mult decât eșuarea
contraofensivei ucrainene și înghețarea conflictului... Ca să înțelegem și mai
bine miza maritimă a conflictului din Ucraina, se cuvine făcută o scurtă
trimitere la istorie... După Teheran și Yalta s-a crezut că Roosevelt a fost
păcălit de Stalin. Cu toată eroarea mare și tragică a cedării Europei de Est, în
opinia mea, U.R.S.S. a pierdut Războiul Rece încă din 1945, când F.D.R. a
blocat orice ieșire a lui Stalin pentru flote mari de uscat pe mările lumii... De
la Liga Ateniană, Imperiul Roman, Imperiul Spaniol și până la cel Britanic,
cine a stăpânit mările, a stăpânit lumea... De unde miza uriașă a Taiwanului
din acest moment, la care nu cred că Statele Unite vor renunța vreodată, fără a
renunța la statutul de mare putere...
11. Gruparea Wagner a lui Putin a
fost cam ceea ce era S.S-ul lui Hitler, și anume o structură paramilitară care
să concureze și să motiveze armatele regulate.
12. În condițiile în care
războiul lua o turnură defavorabilă Reichului și se apropia de granițele Germaniei,
Hitler ,afundat în crime și orori ,era în imposibilitatea de a obține o pace
separată. Aceasta, l-ar fi dus ,mai devreme sau mai târziu, la judecata
poporului german sau la soarta lui Mussolini atârnat într-o piață din Milano.
Putin, dat în urmărire internațională și ajuns un paria la nivel mondial, dacă
ar pierde Crimeea doar, ar fi nevoit să ajungă, într-o formă sau alta, în fața
judecății poporului rus. Or în măsura în care, ca și la Adolf Hitler, un popor
a ajuns să depindă în totalitate de un singur individ, aici se găsește și
pericolul cel mai mare al unui Război Mondial . Decât să piardă totul, Vladimir
Vladimirovici este capabil să arunce Rusia într-un conflict chiar cu NATO.
Toate avertismentele recente privind un conflict cu Europa și NATO (asupra
căruia atrăgeam atenția ca fiind posibil la câteva zile după invazia Rusiei în
Ucraina , în 2022) în viitor, își păstrează actualitatea.
Iată de ce, tot
în Ucraina se va decide soarta lumii, pentru mulți ani de aici înainte.
O victorie a
ucrainenilor la ei acasă ar avea efectul unui joc de domino pentru toată lumea.
Dacă admitem că Iranul subvenționează conflictul din Orientul Apropiat, un Iran
descurajat ar fi cea mai bună premisă pentru reducerea conflictelor din
Orientul Apropiat și o posibilă constelație de tratative între Lumea Arabă și
cea Occidentală.Korea de Nord ar fi redusă la o simplă bufonerie, tragică, dar
greu de suportat la infinit, de un popor atât de încercat. China și-ar
reconsidera relația cu SUA, într- o formulă mai avantajoasă pentru Occident.
Africa, India, America Latină, scăpate de sub zodia unui mesianism nefast, ar
face loc unor elite politice și unei generații care, în epoca internetului, ar
găsi în democrație formula mai potrivită a deschiderii către lume.
Pentru Europa,
ar însemna totul. Conflictul înghețat din Ucraina a ocultat un eveniment mult
mai important în consecințe pe termen lung. Dacă admitem prioritatea
politicului față de război- ce este derivat ca fenomen din primul- atunci
faptul că Europa și-a întins fruntariile pentru viitor în Georgia, Ucraina, Moldova,
până în Caucaz ,printr-o viitoare extindere a UE, valorează mai mult decât o
mie de războaie... Înfrângerea Rusiei și prin contribuția Europei (care a găsit
bani pentru Ucraina în al doisprezecelea ceas) va duce la o și mai mare
integrare europeană, a conștiinței de european... Obligată să își ia în
propriile mâini soarta, acum pe prăpastia istoriei, Europa va conta tot mai
mult în lume...Abandonarea Ucrainei ar aduce Europa în prima linie a
războiului... Dacă printr-o alchimie nefastă a viitoarelor alegeri, Europa
întoarce spatele Ucrainei, ar trebui să se pregătească pentru săparea de
tranșee sau, după caz, să învețe limba rusă, exercițiu pe care est-europenii
l-au exersat acum ceva timp...
Și pentru S.U.A.
consecințele sunt imense.Rezultatul războiului din Ucraina va influența
alegerile din Noiembrie 2024, și nu invers. Blocajul republican din Congres ia
în răspăr toată istoria americană de la Teddy Roosevelt încoace, de cînd a
devenit un factor major în lume. Sacrificiile americane din Europa, Korea,
Vietnam, Orient etc au împiedicat comunismul să ajungă pe plajele din California
și ca lumea toată să alunece în abisul unei dictaturi universale. O victorie a
Rusiei , dimpotrivă, ar aduce Orientul și Asia în pragul unui război total, cu
cele mai nefaste revendicări din partea Iranului, Chinei, Koreei de Nord etc.
Occidentul și
valorile sale reia a nu știu câta oară, eterna confruntare cu Asia, deschisă (atunci
când Europa se năștea) de o mână de greci care, pentru viața lor liberă, îi
așteptau pe perși la Termopile.
Miza cea mai
mare a vremurilor pe care le trăim este însă aceea a democrației, a libertății,
a dreptului la viață și fericire a individului, în viața de acum și aici, opuse
unei mentalități a marilor mase din Asia, unde individul și viața înseamnă
puțin, anihilate în abstracții colective, din prezent sau un viitor neprecizat,numai
bune pentru canalii și dictatori, tirani și aparate de teroare, ce nu cred o
iotă din ideologiile lor.
Cred că viitorul merge pe
făgașul individualului care, însumat la scară planetară,a câștigat războaie
mondiale sau reci și a pus omul pe Lună. De ce ? Poate că răspunsul l-a dat un
straniu filozof (austriac, dar și cu rădăcini evreiești) atunci cînd într-o
carte mică, enigmatic-oraculară, era de părere că ,,Viața este Lumea„… deci “Individul este Lumea.”
Gândirea iudaică veche o spunea,
parcă, mai simplu și mai frumos : “ Cine
salvează o viață, salvează lumea toată! “
Lucian Filip
10 Februarie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu