”Numele episcopului Hossu este legat pe vecie de Marea Unire de la 1918”

,,Mă cunoașteți? I s-a răspuns: Ești preotul nostru militar din tranșee. Hossu a reluat: Deci mă cunoașteți!”.

(Interviu realizat în decembrie 1991, la Sibiu, cu Părintele Pompei Onofrei, Secretar Episcopal al Episcopului Hossu)

L.F.-Din ce an sunteți preot al Bisericii Române Unite cu Roma Greco- Catolice ?

Pompei Onofrei- Am fost sfințit preot în anul 1934, la 25 martie, în Cluj, atunci fiind în anul IV de facultate. Episcopul sfințitor a fost dr. Iuliu Hossu, titularul diocezei Cluj- Gherla. Hossu era episcop sfințit la Gherla din 4 decembrie 1917. La Marea Unire era episcop. În 1936 am fost numit Secretar Episcopal al Episcopului  Hossu.Am funcționat până în 1939 când m-a numit Paroh la Parohia Cluj și Catedrala Greco- Catolică Română Unită cu Roma. Am fost numit și preot pentru pentru tineretul clujean, elevi și universitari, constituiți în Asociația Studenților Români Unită cu Roma- ASTRU.

L.F.- Fără îndoială că fiind aproape de personalitatea episcopului Hossu, v-ați aflat și în proximitatea unor evenimente legate de destinul lui...

Pompei Onofrei- Numele Episcopului Hossu este legat pe vecie de Marea Unire de la 1918. Îmi aduc foarte bine aminte o convorbire personală cu Episcopul pe când îi eram Secretar. Mi-a spus așa: ”Ești tânăr și trebuie să știi marele eveniment de unitate românească așa cum a decurs la 1 decembrie 1918. Pe front fiind preot militar, cu regimentele românești în armata austro-ungară, încă de atunci le-am spus soldaților români că bate ceasul de a ne spune hotărât cuvântul de autodeterminare, ca să formăm o singură Țară Românească Creștină, pe frontispiciul căreia să stea emblema- Nihil Sine Deo- adică - Nimic Fără Dumnezeu – ”....Relatez acum din amintire ceea ce mi-a povestit Episcopul Hossu despre ziua de 1 decembrie 1918...Conducătorii fruntași ai epocii au convocat toată suflarea românească să se adune la 1 decembrie1918 să-și hotărască soarta de unitate națională, România Mare, cu un singur guvern, o singură conducere. În fruntea acestei acțiuni, paralel și mână în mână, au colaborat în mod frățesc și armonios cele două biserici: Biserica Română Unită cu Roma Greco- Catolică a Blajului, cu Biserica Română Ortodoxă a Sibiului, ambele focare de românism în Transilvania. În adunarea națională de la Alba-Iulia (e vorba de cercul unor politicieni), unii erau de părere să se facă provincii autonome având conduceri separate.Episcopul Hossu, în vârstă de 33 de ani,a văzut pericolul dezmembrării și spargerea frontului de gândire și credință românească. Imediat a ieșit din sala de ședință, a luat lângă el câțiva generali, pe episcopul român ortodox dr. Miron Cristea, și cu acest grup a mers afară la mulțime. Oameni adunați pe platou erau peste 100.000. Timpul urât. Era în jur de ora 14. Hossu le-a spus celor din grupul apropiat că i-a chemat afară pentru a face poporul să hotărască dacă vrea unire de la Nistru până la Tisa. Hossu a spus: ”Aduceți un scaun să mă audă oamenii”. S-a urcat pe scaun și a întrebat mulțimea: ”Mă cunoașteți?” I s-a răspuns ”Ești preotul nostru militar din tranșee”. Hossu a reluat: ”Deci,mă cunoașteți! Foștii mei soldați de front sunt acum cu mine pe alt front...Ce hotărâți: o țară de la Nistru până la Tisa sau să trăim împărțiți?” Oamenii au strigat: ”O țară! Unirea cu Țara.” Votarea s-a făcut în unanimitate. Hossu i-a rugat atunci pe oameni să aștepte proclamația. În sala de ședințe încă se discuta. Hossu a dus hotărârea poporului acolo. Cei dinăuntru au renunțat la discuții și au aplaudat, hotărînd și delegația care să ducă la rege decizia adunării: Episcopul Hossu, Episcopul Miron Cristea, Vasile Goldiș și Vaida Voevod. Hossu a fost cel delegat să citească Proclamația poporului.

L.F.- Ce s-a întâmplat cu Episcopul Hossu după venirea la putere a regimului comunist?

Pompei Onofrei- Detenție pe viață.

L.F.- În condițiile Dictatului de la Viena, impus în 1940, care a fost soarta bisericilor românești din Cluj?

Pompei Onofrei -Știu că episcopul Hossu mi-a spus: ”Nu ne părăsim turma.” Timp de patru ani, în bună înțelegere cu episcopul român ortodox Nicolae Colan, credincioșii români de la o biserică mergeau la cealaltă pentru păstrarea comunității de credință românească. După Dictatul de la Viena, episcopul ortodox Colan a plecat la Hossu să-și ia rămas bun, deoarece conducerea maghiară din Cluj i-a pus în vedere să plece. Neavând credincioși trebuia să plece și el. Hossu i-a răspuns: ”Nu pleci nicăieri. Locul frăției tale e în Cluj cu credincioșii. Greco- catolicii vor pleca încolonați la Catedrala Ortodoxă din fața Teatrului Național asistând la slujbele excelenței tale” Episcopul Colan s-a bucurat de asta, a acceptat propunerea și a rămas pe loc fără să pățească nimic din partea autorităților maghiare. Actul de unitate în gândire și acțiune al lui Hossu și Colan a dat tărie de rezistență în fața autorităților maghiare.

L.F.-Ce s-a întâmplat după al doilea război mondial?

Pompei Onofrei -După Armistițiul de la 23 August 1944 s-a instaurat sistemul comunist. Sub masca Frontului Plugarilor al cărui președinte la Sibiu a fost prefectul Cleja Ștefan. Mă aflam la Sibiu, paroh. Sub acest comandament (comunist) s-a început pătrunderea comunismului și a sistemului comunist în județ.Se intenționa ca elevii din școli să fie transformați în utemiști. A început derutarea tineretului în general. În calitate de paroh predam religia la elevii români uniți cu Roma, greco-catolici. Studiul religiunii, deci catehismul. Elevii români din clasele superioare au refuzat să participe la ședințele sistemului comunist. Unii dintre ei au fost ridicați și duși la securitate, unde rezistând pe poziția că nu renunță la religie, au fost puși în libertate.

L.F.- Asupra dumneavoastră ce fel de presiuni s-au făcut?

Pompei Onofrei -În acest timp eram chemat foarte des la securitate pentru interogare. Prima interogare mi-a făcut-o însuși șeful securității pe județ - Crăciun. După aceea am fost predat ajutorului șefului securității, Moldor și apoi am fost predat pentru anchetă la un anume Gertner. În cele din urmă am încăput pe mâinile unui securist, muncitor de la ”Independența”, al cărui nume l-am uitat. Scopul acestor interogări făcute de securitate cu mine, a fost acela de intimidare și de pregătire pentru a părăsi religia Greco-Catolică Română Unită cu Roma și Biserica Blajului. Fiindu-mi cerută intrarea în Biserica Ortodoxă.

L.F.-Cum decurgeau interogatoriile ?

Pompei Onofrei -Mi se punea întrebarea dacă sunt de acord cu renunțarea la religia mea, altfel având de ales pușcăria. Răspunsul mi-a fost scurt: credința nu se discută, deci refuz categoric să părăsesc religia mea. Credința nu se târguiește.” Am spus clar la anchete: „Nu discut credința. Aceasta sau se trăiește sau se elimină”. Urmările: chinuri, bătaie, celula neagră, unde zi și noapte , era noapte, iar pereții plini de apă. Acolo trebuia să stai în picioare. Aceste chemări la securitate au durat până la arestarea mea din 14 iunie 1949 (fiindcă din 1 decembrie 1948 până în aprilie am fost grav bolnav și n-au putut să mă aresteze).În 12 iunie m-au chemat din nou la securitate și mi-au încheiat ancheta fiind arestat pe 14 iunie...

A consemnat Lucian Filip, pentru cotidianul ,,21 Radical,, din Sibiu, în decembrie 1991, în casa Părintelui Pompei Onofrei, de pe fosta stradă a Șelarilor, acum strada ”Pompei Onofrei ”