”Numele episcopului Hossu este legat pe vecie de Marea
Unire de la 1918”
,,Mă cunoașteți? I
s-a răspuns: Ești preotul nostru militar din tranșee. Hossu a reluat: Deci mă
cunoașteți!”.
(Interviu realizat în decembrie 1991, la Sibiu, cu
Părintele Pompei Onofrei, Secretar Episcopal al Episcopului Hossu)
L.F.-Din ce an sunteți preot al Bisericii Române Unite cu
Roma Greco- Catolice ?
Pompei Onofrei- Am fost sfințit preot în anul 1934, la 25
martie, în Cluj, atunci fiind în anul IV de facultate. Episcopul sfințitor a
fost dr. Iuliu Hossu, titularul diocezei Cluj- Gherla. Hossu era episcop
sfințit la Gherla din 4 decembrie 1917. La Marea Unire era episcop. În 1936 am
fost numit Secretar Episcopal al Episcopului
Hossu.Am funcționat până în 1939 când m-a numit Paroh la Parohia Cluj și
Catedrala Greco- Catolică Română Unită cu Roma. Am fost numit și preot pentru
pentru tineretul clujean, elevi și universitari, constituiți în Asociația
Studenților Români Unită cu Roma- ASTRU.
L.F.- Fără îndoială că fiind aproape de personalitatea
episcopului Hossu, v-ați aflat și în proximitatea unor evenimente legate de
destinul lui...
Pompei Onofrei- Numele Episcopului Hossu este legat pe
vecie de Marea Unire de la 1918. Îmi aduc foarte bine aminte o convorbire
personală cu Episcopul pe când îi eram Secretar. Mi-a spus așa: ”Ești tânăr și
trebuie să știi marele eveniment de unitate românească așa cum a decurs la 1
decembrie 1918. Pe front fiind preot militar, cu regimentele românești în
armata austro-ungară, încă de atunci le-am spus soldaților români că bate
ceasul de a ne spune hotărât cuvântul de autodeterminare, ca să formăm o
singură Țară Românească Creștină, pe frontispiciul căreia să stea emblema-
Nihil Sine Deo- adică - Nimic Fără Dumnezeu – ”....Relatez acum din amintire
ceea ce mi-a povestit Episcopul Hossu despre ziua de 1 decembrie
1918...Conducătorii fruntași ai epocii au convocat toată suflarea românească să
se adune la 1 decembrie1918 să-și hotărască soarta de unitate națională,
România Mare, cu un singur guvern, o singură conducere. În fruntea acestei
acțiuni, paralel și mână în mână, au colaborat în mod frățesc și armonios cele
două biserici: Biserica Română Unită cu Roma Greco- Catolică a Blajului, cu
Biserica Română Ortodoxă a Sibiului, ambele focare de românism în Transilvania.
În adunarea națională de la Alba-Iulia (e vorba de cercul unor politicieni),
unii erau de părere să se facă provincii autonome având conduceri
separate.Episcopul Hossu, în vârstă de 33 de ani,a văzut pericolul dezmembrării
și spargerea frontului de gândire și credință românească. Imediat a ieșit din
sala de ședință, a luat lângă el câțiva generali, pe episcopul român ortodox
dr. Miron Cristea, și cu acest grup a mers afară la mulțime. Oameni adunați pe
platou erau peste 100.000. Timpul urât. Era în jur de ora 14. Hossu le-a spus
celor din grupul apropiat că i-a chemat afară pentru a face poporul să
hotărască dacă vrea unire de la Nistru până la Tisa. Hossu a spus: ”Aduceți un
scaun să mă audă oamenii”. S-a urcat pe scaun și a întrebat mulțimea: ”Mă
cunoașteți?” I s-a răspuns ”Ești preotul nostru militar din tranșee”. Hossu a
reluat: ”Deci,mă cunoașteți! Foștii mei soldați de front sunt acum cu mine pe
alt front...Ce hotărâți: o țară de la Nistru până la Tisa sau să trăim
împărțiți?” Oamenii au strigat: ”O țară! Unirea cu Țara.” Votarea s-a făcut în
unanimitate. Hossu i-a rugat atunci pe oameni să aștepte proclamația. În sala
de ședințe încă se discuta. Hossu a dus hotărârea poporului acolo. Cei
dinăuntru au renunțat la discuții și au aplaudat, hotărînd și delegația care să
ducă la rege decizia adunării: Episcopul Hossu, Episcopul Miron Cristea, Vasile
Goldiș și Vaida Voevod. Hossu a fost cel delegat să citească Proclamația
poporului.
L.F.- Ce s-a întâmplat cu Episcopul Hossu după venirea la
putere a regimului comunist?
L.F.- În condițiile Dictatului de la Viena, impus în 1940, care
a fost soarta bisericilor românești din Cluj?
Pompei Onofrei -Știu că episcopul Hossu mi-a spus: ”Nu ne părăsim
turma.” Timp de patru ani, în bună înțelegere cu episcopul român ortodox
Nicolae Colan, credincioșii români de la o biserică mergeau la cealaltă pentru
păstrarea comunității de credință românească. După Dictatul de la Viena,
episcopul ortodox Colan a plecat la Hossu să-și ia rămas bun, deoarece
conducerea maghiară din Cluj i-a pus în vedere să plece. Neavând credincioși
trebuia să plece și el. Hossu i-a răspuns: ”Nu pleci nicăieri. Locul frăției
tale e în Cluj cu credincioșii. Greco- catolicii vor pleca încolonați la
Catedrala Ortodoxă din fața Teatrului Național asistând la slujbele excelenței
tale” Episcopul Colan s-a bucurat de asta, a acceptat propunerea și a rămas pe
loc fără să pățească nimic din partea autorităților maghiare. Actul de unitate
în gândire și acțiune al lui Hossu și Colan a dat tărie de rezistență în fața
autorităților maghiare.
L.F.-Ce s-a întâmplat după al doilea război mondial?
Pompei Onofrei -După Armistițiul de la 23 August 1944 s-a
instaurat sistemul comunist. Sub masca Frontului Plugarilor al cărui președinte
la Sibiu a fost prefectul Cleja Ștefan. Mă aflam la Sibiu, paroh. Sub acest
comandament (comunist) s-a început pătrunderea comunismului și a sistemului
comunist în județ.Se intenționa ca elevii din școli să fie transformați în
utemiști. A început derutarea tineretului în general. În calitate de paroh
predam religia la elevii români uniți cu Roma, greco-catolici. Studiul
religiunii, deci catehismul. Elevii români din clasele superioare au refuzat să
participe la ședințele sistemului comunist. Unii dintre ei au fost ridicați și
duși la securitate, unde rezistând pe poziția că nu renunță la religie, au fost
puși în libertate.
L.F.- Asupra dumneavoastră ce fel de presiuni s-au făcut?
Pompei Onofrei -În acest timp eram chemat foarte des la
securitate pentru interogare. Prima interogare mi-a făcut-o însuși șeful
securității pe județ - Crăciun. După aceea am fost predat ajutorului șefului
securității, Moldor și apoi am fost predat pentru anchetă la un anume Gertner.
În cele din urmă am încăput pe mâinile unui securist, muncitor de la ”Independența”,
al cărui nume l-am uitat. Scopul acestor interogări făcute de securitate cu
mine, a fost acela de intimidare și de pregătire pentru a părăsi religia
Greco-Catolică Română Unită cu Roma și Biserica Blajului. Fiindu-mi cerută
intrarea în Biserica Ortodoxă.
L.F.-Cum decurgeau interogatoriile ?
Pompei Onofrei -Mi se punea întrebarea dacă sunt de acord cu
renunțarea la religia mea, altfel având de ales pușcăria. Răspunsul mi-a fost
scurt: credința nu se discută, deci refuz categoric să părăsesc religia mea.
Credința nu se târguiește.” Am spus clar la anchete: „Nu discut credința. Aceasta
sau se trăiește sau se elimină”. Urmările: chinuri, bătaie, celula neagră, unde
zi și noapte , era noapte, iar pereții plini de apă. Acolo trebuia să stai în
picioare. Aceste chemări la securitate au durat până la arestarea mea din 14
iunie 1949 (fiindcă din 1 decembrie 1948 până în aprilie am fost grav bolnav și
n-au putut să mă aresteze).În 12 iunie m-au chemat din nou la securitate și
mi-au încheiat ancheta fiind arestat pe 14 iunie...
A consemnat Lucian Filip, pentru cotidianul ,,21 Radical,,
din Sibiu, în decembrie 1991, în casa Părintelui Pompei Onofrei, de pe fosta
stradă a Șelarilor, acum strada ”Pompei Onofrei ”
